Experiența incredibilă trăită de un salvator. „Am văzut pe deal o umbră, stătea ca un băț”

Experiența incredibilă trăită de un salvator. „Am văzut pe deal o umbră, stătea ca un băț
Publicat: 04/05/2018, 13:44
Actualizat: 05/06/2018, 16:20

Gabriel Buzdugan, voluntarul asociației CERT Transilvania, care a găsit copilul de 2 ani și 8 luni din comuna Ciurila dispărut de acasă, a afirmat, vineri, la o ceremonie organizată la Prefectura Cluj, că găsirea băiețelului a fost pentru el cea mai mare bucurie.

Copilul a fost găsit pe un câmp, la o distanță de 2,5 kilometri depărtare de casă.

„Am ajuns în sat pe la 9.30 dimineață și mi-am întrebat un coleg de la CERT cu ce pot fi de ajutor. M-a trimis în stânga satului unde nu a mers multă lume, eram cu mașina mea. La un moment dat m-am oprit și m-am dus pe jos să mă pot uita printre tufe. Era o canapea lăsată, m-am uitat sub ea, era un cămin de apă, am verificat. La un moment dat am văzut pe un deal o umbră mică, stătea în loc ca un băț. Era departe și m-am dus către ea și atunci am văzut că era Alex. (…) Era pe un câmp la 2,5 km de casă, era lângă o livadă și a plecat dimineață spre un câmp deschis. Așa l-am găsit, l-am luat în brațe și i-am spus că e în siguranță. Mai mare bucurie nu am putut să am, l-am găsit cu bine”, a spus Buzdugan.

Potrivit acestuia, copilul nu era speriat, nu plângea, ci doar stătea și se uita la el.

Tatăl micuțului Alex, Ovidiu Rotar, prezent la ceremonie, a mulțumit din suflet tuturor celor care au participat la căutarea copilului său și l-au găsit.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că Alex este bine”, a spus acesta.

Prefectul județului Cluj, Aurel Cherecheș, a mulțumit, la rândul său, pentru implicare Poliției, Jandarmeriei, Armatei, care a trimis un elicopter, dar și „eroilor principali”, voluntarii de la CERT: „Din orice întâmplare trebuie să învățăm ceva, cel mai eficient pentru toată lumea este ca Prefectura Cluj și CERT Transilvania să încheie un protocol care are ca obiect colaborarea în situații de urgență și alertarea voluntarilor în vederea participării la acțiuni de căutare”.

Asociația de voluntari CERT Transilvania a fost înființată în anul 2009 și se ocupă cu intervenții de diverse tipuri în zone greu accesbilile, în special din zona de munte, dispunând de mașini de teren.

Prefectura Cluj a acordat, vineri, în cadrul unei ceremonii, diploma „Onoare pentru Cluj” lui Gabriel Buzdugan, „în semn de recunoștință pentru devotamentul și solidaritatea manifestate în timpul acțiunii de căutare-salvare a minorului Alexandru Ovidiu Rotar, dispărut de la domiciliul său în 27 aprilie 2018”, și o plachetă asociației CERT Transilvania. La manifestare au participat reprezentanți ai IPJ Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii.

Copilul a ieșit, în 27 aprilie, din curtea casei și nu a mai fost găsit, Poliția fiind sesizată cu privire la dispariția acestuia. Băiețelul a fost găsit a doua zi dimineață de către voluntarul Gabriel Buzdugan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Cutremurător! Celebrul actor a fost ucis în timp ce a încercat să oprească un jaf
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Mesajul Regelui Charles după tragedia din Papua Noua Guinee: „Am asistat. Eu și soția mea...”....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Se impune restricție prin lege în România. VECINII NU mai au voie să-ți facă asta
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Primele imagini „directe” cu unele dintre cele mai vechi galaxii ale Universului
×